Reprezentanţii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai Ministerului Transporturilor au fost aduşi de prefectul Carmen Ichim să vadă alunecarea de teren care a afectat DN 10 la Măgura, punct în care un sens de mers a coborât aproape doi metri faţă de nivelul iniţial în ultimele luni.

Chiar dacă Sucursala Drumuri Naţionale Buzău a făcut o estimare pentru lucrările necesare pe DN 10 afectat de alunecările de teren din această primăvară până acum nici o lucrare nu a fost făcută pentru a stopa fenomenul.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sîrbu, însoţit de reprezentanţii CNAIR, Florea Dascălu şi Andrei Cristian, de prefectul şi subprefectul judeţului Buzău au ajuns la Măgura, unde au văzut gradul de deteriorare a drumului ce leagă Buzăul de Braşov.

Reprezentantul CNAIR, Florea Dascălu a explicat că în acest an Guvernul va aloca fonduri pentru refacerea mai multor obiective din întreaga ţară. Acesta a explicat că pentru unele dintre acestea au fost întocmite documentațiile, dar că Buzăul şi implicit DN 10 se află încă în lucru fără a putea anunţa o dată precisă când ar putea demara lucrările în teren pentru a stopa şoseaua care a luat-o la vale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here