La sfârşitul lunii august, odată cu încheierea lucrărilor de reabilitare, a fost redat circulaţiei podul metalic de la Mărăcineni. Timp de cinci luni, atât cât au durat reparaţiile la acest tronson, tot traficul rutier dintre Muntenia şi Moldova a fost preluat de celălalt pod, din aval. Autorităţile buzoiene şi reprezentanţii CNAIR au constatat că din cauza suprasolicitării, podul a fost afectat şi au apărut fisuri în anumite porţiuni.

Autorităţile au decis că este nevoie de reparaţii la acest obiectiv, însă acestea nu vor începe până când nu se vor încheia lucrările de reabilitare a podului de la Vadu Paşii, cea mai apropiată variantă ocolitoare pentru şoferii care vor să ajungă în nordul judeţului.

Potrivit Consiliului Judeţean Buzău, lucrările la podul de la Vadu Paşii, care leagă Muntenia de Moldova, sunt avansate, constructorul reuşind chiar să depăşească ritmul pe care şi-l propusese. Constructorul este cu atât mai motivat, cu cât a primit banii pe lucrare. Plata s-a făcut din bugetul Consiliului Judeţean, urmând ca Ministerul Dezvoltării Regionale să returneze apoi sumele în bugetul judeţului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here