Nu doar primarii de municipii şi oraşe sunt nemulţumiţi de proiectul de buget pe anul 2019, ci şi cei de comune. Potrivit proiectului, primăriile ar urma să preia de la bugetul central o mare parte din cheltuielile sociale, cea mai grea povară fiind plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora.

În judeţul Buzău, majoritatea primarilor de comune spun că nu vor putea suporta aceste cheltuieli, iar măsura va crea probleme în dezvoltarea localităţilor. Problema adoptării bugetului de stat pe 2019 este una aproape fără iesire pentru guvernarea PSD, atacatã de toate structurile asociative ale administratiei publice locale. Zeci de primari din judetul Buzău urmăresc cu sufletul la gură ceea ce se întâmplã la Bucuresti în aceste zile. Acestora le e teamă că va fi adoptat bugetul în forma iniţială, prezentată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care prevede ca primăriile să preia o parte din cheltuelile sociale.

În Pietroasele, comună cu puţin peste 3.000 de locuitori, cheltuielile cu plata indemnziaţiilor persoanelor cu handicap şi salariilor însoţitorilor acestora constituie o povară grea pe bugetul comunei.

Primarii de comune mai spun că prevederea din proiectul bugetului naţional prin care care plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a salariilor însoţitorilor va pune în dificultate continuarea unor proiecte cu bani europeni.

Până acum, primăriile plăteau doar 10% din salariile însoţitorilor şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, restul de 90% fiind în sarcina Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here