Societatea Trans Bus anunță că, începând de la 1 iunie 2019, va înființa linia estivală numărul 17 Buzău – Sărata Monteoru, care va circula în perioada 1 Iunie – 30 Septembrie pe traseul Buzău – Lipia – Merei – Sărata Monteoru.

Reprezentanții Trans Bus spun  că obiectivul înființării acestei linii estivale este acela de a veni în sprijinul călătorilor care doresc să se recreeze în stațiunea Sărata Monteoru. Aceștia mai precizează că graficul de circulație pentru linia estivală nr. 17, Buzău – Sărata Monteoru va fi comunicat cetățenilor în cursul săptămânii viitoare.

În ceea ce privește graficul de circulație pentru liniile deja înființate, 16 Buzău – Lipia, 18 – Buzău-Nenciulești , 19 Buzău – Sărata Monteoru și 20 Buzău – Nenciulești (prin Ogrăzile), acestea nu vor suferi modificări, operând pe aceste linii conform programului de transport în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here