Proiectul de hotărâre privind aprobarea dezmembrării unei suprafețe din terenul aferent Spitalului Județean de Urgență în vederea realizării investiției „Extinderea și dotarea Unității de Primire Urgențe” nu a putut fi adoptat astăzi de consilierii județeni, întruniți în ultima ședință ordinară a mandatului, din cauza boicotului aleșilor PNL (dintre care s-a prezentat la ședință doar Florina Stoian) și PSRO. Proiectul avea nevoie de majoritate calificată, de două treimi din totalul consilierilor aleși, astfel că, în ciuda votului unanim la celor prezenți, nu a putut fi adoptat.

„A fost opțiunea domniilor lor. Sper ca în prima ședință ordinară a noului Consiliu va intra și acest proiect de hotărâre și va fi votat. Ceea ce este trist și nu înțeleg, pentru că nu este vorba despre campanie electorală, dar puteau să vină la acest punct, pentru că nu era vorba decât despre sănătatea oamenilor din Buzău. Pierzând timp, putem pierde și bani, și nu era neapărat un proiect al cuiva anume, ci era un proiect al tuturor, pentru că toți au fost de acord, toți au votat pentru extinderea și alocarea de bani pentru UPU, dar astăzi așa au crezut dânșii de cuviință”, a spus președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, la finalul ședinței.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.