La orele prânzului, au fost convocați la Prefectură reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai C.N.A.I.R., ai Sucursalei Drumuri Naționale Buzău, ai constructorului, proiectantului și Poliției Buzău. În urma discuției, constructorul a avansat ideea că există șanse ca podul să fie redat circulației puțin mai devreme decât data stipulată în contract, mai ales că acum sunt în desfășurare ultimele etape ale lucrărilor Vineri, se vor termina de turnat toate straturile de asfalt, iar de sâmbătă muncitorii vor începe să lucreze la montarea rosturilor de dilatație între cele șapte secțiuni ale podului.

Însă în ședință a fost anunțat și faptul că, după finalizarea acestor lucrări, vor fi demarate altele noi la podul peste râul Buzău.

„După redeschiderea circulației vor urma lucrări de mentenanță pe calea 1 de rulare a podului pe care s-a circulat în tot acest timp. Aceste lucrări vor fi făcute de SDN Buzău în termen de câteva zile și nu va mai fi nevoie de întreruperea circulației decât pe o anumită porțiune a sensului de mers de pe podul pe care se circulă acum. Totodată, anul viitor vor urma lucrări de întreținere pe același sens al podului care, de asemenea, nu se vor face decât cu închiderea unei singure benzi a sensului de mers”, a declarat directorul Direcției Mentenanță Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, Florea Dascălu.

După ședința de la Prefectură, reprezentanții Ministerului Transportului și cei ai CNAIR au mers, împreună cu prefectul Carmen Ichim, pe teren pentru a vedea stadiul alunecării de teren care a afectat DN 10, la Măgura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here