Festivalul Filmului Francez din România, ajuns la cea de-a 23-a ediție, se va desfășura în perioada 8-19 mai, fiind prezent în acest an, pentru prima dată, în 13 orașe, cu 146 de proiecții: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia și Suceava. Unul dintre evenimentele Sezonului România-Franța, actuala ediție Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul– „Paris, toujours…” – purtând publicul, printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații.

Acest slogan este firul conducător al unei programări extrem de diverse, publicul fiind invitat să descopere o selecție de 23 de filme inedite, structurate în jurul a patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva.  La Buzău, Festivalul Filmului Francez este organizat de Centrul Cultural Francofon Buzău, pe 9 și 10 mai, la Teatrul „George Ciprian”. Vor avea loc patru proiecții de  film, conform programului:

Proiecțiile de film vor fi dedicate și celebrării Zilei Europei, prin parteneriatul cu Centrul de Informare Europe Direct Buzău. La 3 dintre cele 4 proiecții de film, vor participa elevi de la peste 15 unității de învățământ din județul Buzău și beneficiari de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Buzău, cu scopul perfecționării competențelor interculturale și lingvistice ale elevilor. Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română. Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here