Un liceu şi o şcoală din municipul Buzău vor fi desfiinţate. Autoritățile au decis comasarea Liceului ”Costin Neniţescu” cu Grupul Școlar de Meserii şi Servicii, iar Școala nr. 6 va fi comasată cu Școala nr. 16. Deciziile vor fi puse în aplicare începând cu anul şcolar următor. Cadrele didactice din unităţile desfiinţate nu vor rămâne fără posturi. Recent, resonsabilii din educaţia buzoiană au întocmit planul de şcolarizare pentru anul următor, documentul conţinând cele două modificări importante.

În privinţa clădirii Şcolii gimnaziale “Grigore Baştan”, fostă nr. 6., Primăria intenţionează să o folosească pentru mutarea mai multor grădiniţe din oraş.
Cât despre comasarea Liceului “Costin Neniţescu” prin absorbţia de către Grupul Şcolar de Meserii şi Servicii, este o mutare anticipată încă din vară, atunci când s-a decis relocarea fostului liceu de chimie, pentru a le face loc elevilor şi profesorilor de la Colegiul “Mihai Eminescu.”
Oficialii Inspectoratului Şcolar dau asigurări că personalul didactic nu va avea de suferit de pe urma celor două schimbări majore.
Noul plan de şcolarizare de la nivelul Buzăului urmează să fie aprobat în Consiliul Local Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here