De la începutul sezonului rece şi până în prezent (perioada 01.12.2017 – 13.02.2018), la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău, au fost monitorizate şi gestionate un număr de 1340 situaţii de urgenţă, dintre care 1078 misiuni de prim ajutor medical, 96 misiuni de stingere a incendiilor și 166 alte intervenții.
Față de aceeași perioadă a sezonului de iarnă 2016-2017, din analiza datelor statistice reiese faptul că, pe linia intervențiilor la incendii, s-a constatat o scădere cu circa 20%.
Acest lucru se datorează temperaturilor neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, dar şi campaniilor de informare și educare preventivă iniţiate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, respectiv activităților de control și instruire desfășurate de structurile de prevenire și cele operative la nivelul comunităților.
Totuși, următoarea perioadă rămâne una cu risc crescut de izbucnire a incendiilor la locuințele și anexele individuale, de aceea pentru prevenirea evenimentelor ce pot afecta sănătatea persoanelor și bunurile acestora, recomandăm cetăţenilor să manifeste prudenţă în utilizarea mijloacelor de încălzire care le asigură confortul termic, să evite suprasolicitarea instalaţiilor electrice sau improvizaţiile şi să exploateze corespunzător buteliile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here