Promoţiile de absolvenţi buzoieni de gimnaziu şi de liceu din 2019 s-au dovedit mai bine pregătite, în comparaţie cu cele din anii anteriori. Conducerea Inspectoratului Şcolar a prezentat, astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, un raport cu privire la rezultatele examenelor naţionale din această vară. La examenul de bacalaureat, Buzăul s-a situat pe primele locuri din ţară, în privinţa procentului tinerilor admişi.

Cu toate acestea, şi în acest an au fost licee cu promovabilitate foarte scăzută, motiv pentru prefectul Carmen Ichim să solicite o analiză amănunţită asupra cauzelor. Şi la evaluarea naţională, chiar dacă procentul mediilor peste 5 a fost de 71,4%, au existat şcoli unde niciun elev nu a reuşit să atingă acest prag.

Ca în fiecare an, cele mai slabe rezultate, atât la evaluarea naţională, cât şi la examenul de bacalaureat, s-au înregistrat în mediul rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here