Peste 580 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti pentru abateri la regimul circulaţiei / Totodată, au fost reținute 52 de permise de conducere și s-au întocmit 4 dosare penale

În ultimele 72 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de disciplinare a participanţilor la trafic.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 586 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 282 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Pe lângă punctele – amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a 25 de conducători auto a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării. Cele mai mari viteze, 178 km/h și 169 km/h, au fost înregistrate în afara localității Racovițeni și în localitatea Măgura, la volanul unor autoturisme conduse de un cetățean german de 47 de ani, respectiv de un buzoian de 29 de ani.
În alte 27 de situații ce au impus reținerea permisului de conducere a fost vorba despre nerespectarea regulilor privind depăşirea, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar și pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, poliţiştii au întocmit şi 4 dosare penale, 3 dintre acestea avându-i ca protagoniști pe șoferii care s-au urcat băuți la volan.
Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest a fost de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul unui bărbat de 45 de ani din comuna Vadu Pașii, care a fost oprit de polițiști pe raza localității de domiciliu.
Totodată, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Nehoiu au acţionat punctual pentru respectarea restricţiilor de tonaj pe DN 10 şi identificarea conducătorilor de autovehicule ce transportă material lemnos.
Poliţiştii au oprit pentru verificări 12 astfel de autovehicule, pentru neregulile constatate fiind aplicate 9 sancţiuni conform O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here