Un copil de aproape doi ani, din Nehoiu, a fost transportat cu un elicopter SMURD la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce a mâncat grăunţe tratate cu pesticide. Părinţii au chemat ambulanţa prin apel la 112, în jurul orei 13.00, băieţelul fiind adus mai întâi la spitalul orăşenesc din Nehoiu.

Conform Adevarul, totul s-ar fi petrecut la primele ore ale zilei, în satul Bâsca Rozilei, din Nehoiu. Câteva ore mai târziu, după ce a fost alăptat de mamă şi apoi lăsat să doarmă, copilul a început să se simtă rău.

După ce s-a albit la faţă, băiatul a leşinat, neavând nicio reacţie atunci când mama încerca să îl trezească. Părinţii au chemat imediat ambulanţa, printr-un apel la 112, care l-a transportat pe copil la Spitalul Orăşenesc din Nehoiu.
Aici a fost stabilizat de medicul anestezist al unităţii medicale şi pregătit pentru a fi transferat echipajului unui elicopter SMURD, chemat între timp de reprezentanţii spitalului buzoian.
La ora 13.40, a pornit către spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu, din Bucureşti, de pe stadionul din Nehoiu.
Părinţii copilului le-au spus medicilor că, după ce au sunat la ambulanţă, au văzut că grăunţele tratate cu otravă erau împrăştiate prin curte, chiar pe unde se jucase cel mic. Părinţii ar putea intra în atenţia Protecţiei Copilului, pentru neglijenţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here