poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat activităţi pe linia verificării modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul produselor de protecţie a plantelor şi a îngrăşămintelor chimice.

Au fost efectuate verificări la societăţile ce deţin astfel de produse de pe raza comunelor Ulmeni, Săhăteni şi Săgeata, ocazie cu care s-a constatat că administratorul unei societăţi comerciale de pe raza comunei Săgeata – un tânăr de 27 de ani nu a respectat normele în vigoare în ceea ce priveşte 50 de litri de produse de protecţie a plantelor ce aveau termenul de valabilitate expirat.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri” faptă prevăzută şi pedepsită de O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului.

De asemenea, pe perioada desfăşurării acţiunii au fost aplicate alte trei sancţiuni contravenţionale conform aceluiaşi act normativ.

Acţiunile au fost organizate în cadrul planului naţional „Fitos I 2019”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here