Este una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ din ţară, fiecare clasă are grup sanitar propriu, mobilierul este nou şi modern, iar copiii beneficiază de multă lumină naturală, graţie unui iluminator montat pe acoperiş. Este descrierea în câteva cuvinte a celei mai noi grădiniţe din comuna Mărăcineni, satul Căpăţâneşti, inaugurată de autorităţile locale şi judeţene, în prezenţa cadrelor didactice, a copiilor şi părinţilor.

După 9 ani de muncă, în comuna Mărăcineni, a fost inaugurată grădiniţa din satul Căpăţâneşti. Este una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ din judeţ, şi chiar din ţară, dacă ne gândim că o astfel de construcţie a mai fost ridicată doar în 4 localităţi. Autorităţile locale şi judeţene au participat la inaugurare, iar cuvintele au fost doar de laudă.

Şi reprezentanţii Inspectoratului Școlar au avut cuvinte de laudă la adresa celor care au făcut posibil acest proiect şi şi-au exprimat speranţa că părinţii, beneficiind de astfel de condiţii, nu îşi vor mai duce copiii la unităţi de învăţământ din oraş.

Cel care a gândit acest proiect şi a dorit să fie finalizat este actualul city manager al comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, care a dorit să ofere şi copiilor din comunitate condiţii ca la oraş.

Grădiniţa a fost finalizată la 9 ani după ce a fost începută. Banii au venit o parte de la Banca Mondială, iar o parte din bugetul propriu al Primăriei Mărăcineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here