În urma scandalului copiilor legaţi de paturi la Pediatrie, în Spitalul Judeţean Buzău, Instituţia Prefectului a dispus demararea unor controale efectuate de Direcţia de Sănătate Publică şi Casa de Asigurări de Sănătate în toate spitalele din judeţ. Raportul cu concluziile trase de autorităţile sanitare a fost făcut public astăzi în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural şi arată că cele mai mari nereguli au fost constatate în Spitalul Judeţean. Principala problemă pleacă de lipsa spaţiului, dar şi a banilor necesari pentru construirea de noi clădiri. „Clădirea a fost dată în folosinţă în 1973 şi a vizat un număr mai mic de secţii. Nu a mai fost construită nicio altă clădire adiacentă sau vreun spital municipal care să degreveze de sarcini Spitalul Judeţean”, a spus Venera Acsinte, director DSP Buzău.

În plus, multe dintre paturi nu au lenjerii, saltele găurite, iar instalaţiile sanitare nu sunt toate funcţionale. „Circuitul pacienţilor, al aparţinătorilor, al medicamentelor, al mâncării şi al deşeurilor medicale se intersectează în lipsa unor coridoare speciale. S-a încercat ca aceste circuite să se facă pe intervale orare şi măcar la nivel de lift să se facă dezinfecţia, dar nu întotdeauna se realizează acest lucru. Lenjeria de pat nu este asigurată decât pentru 305 din necesar, cea existentă este şi uzată. Pacienţii vin cu pijama de acasă, iar instalaţia sanitară mai are nevoie de ceva reparaţii”, a adăugat dr. Venera Acsinte.

Şi peste toate acestea, atunci când sunt internaţi spital,  pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare pentru că unitatea spitalicească nu dispune de toate cele necesare pe durata internării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.