În ciuda opoziţiei conducerii unităţii de învăţământ, a profesorilor şi a liderilor de sindicat, Şcoala gimnazială “Grigore Baştan” se va desfiinţa. În urma unei verificări la Buzău, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar a dat undă verde absorbţiei cu Şcoala gimnazială “Ion Creangă”, situată la câteva sute de metri distanţă de fosta Şcoala nr. 6.

În aceste condiţii, din toamnă, elevii de la “Grigore Baştan” vor învăţa în clădirea Şcolii ”Ion Creangă”. A fost ultima comasare propusă în acest an şi pentru care se aştepta undă verde de la A.R.A.C.I.P.

Autorităţile au luat decizia comasării celor două şcoli din municipiul Buzău, invocând, în principal, scăderea numărului de elevi din cele două unităţi, dar şi faptul că, în acest mod, se va face economie la bugetul local. În clădirea fostei Şcoli nr. 6 urmează să se amenajeje o grădiniţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here