Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat joi, 13 septembrie, ‘Punctul Frăţiei Neamului Românesc’, un obiectiv ridicat de silvicultori în comuna Gura Teghii din judeţul Buzău, la punctul de întâlnire al celor trei mari provincii româneşti, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918.

La eveniment au participat presedintele Consiliului Judetean Petre Emanoil Neagu, Ilie Covrig, Secretar de stat pentru Păduri în Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ciprian Dragoş Pahonţu, Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, directorii direcţiilor silvice Buzău, Covasna şi Vrancea, reprezentanţi ai prefecturilor, consiliilor judeţene şi ai autorităţilor locale din judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, silvicultori, reprezentanţi ai mediului academic şi membri ai comunităţilor locale.

„Refugiul montan „Fratia neamului romanesc”, inaugurat astazi in comuna Gura Teghii, reprezinta punctul de intersectie a celor trei mari provincii romanesti: Muntenia, Moldova si Transilvania. Felicit Regia Nationala a Padurilor – Romsilva pentru buna organizare a tuturor evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri!”, a declarat presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu.

‘Punctul Frăţiei Neamului Românesc’ este un observator – refugiu construit din lemn, cu înălţimea de opt metri, ce oferă vizitatorilor o panoramă asupra celor trei provincii istorice locuite de români, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, în punctul de confluenţă a acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat.

În jurul obiectivului sunt amenajate panouri în care sunt prezentate personalităţile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor româneşti, precum şi personalităţi ale culturii şi ştiinţei din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.


Obiectivul este deschis permanent turiştilor, pentru accesul la observator fiind amenajate şi marcate trei trasee turistice, dinspre judeţele Buzău, Vrancea şi Covasna.

Sub egida Ministerului Apelor şi Pădurilor, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente, de-a lungul acestui an. Astfel, silvicultori din România şi Republica Moldova au plantat în aprilie, pe ambele maluri ale Prutului, ‘Pădurea Centenar’, pentru a marca o sută de ani de la decizia Sfatului ţării de la Chişinău de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti cu Regatul României. De asemenea, la începutul acestei luni, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat Expoziţia Jubiliară ‘ 100 de ani de silvicultură în România’, găzduită de Muzeul Cinegetic al Carpaţilor ‘Posada’, în care este prezentată, interactiv, în mai multe secţiuni, activitatea silvicultorilor de la Marea Unire din 1918 până în prezent.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului şi 22 de parcuri naţionale şi naturale cu o suprafaţă de aproximativ 850 de mii de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here