Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) reaminteşte furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, dar şi asiguraţilor, că termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 la 7 ani, prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018.
„Facem această precizare deoarece în ultimele zile instituţia a primit semnalări telefonice că unii furnizori aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate au refuzat să acorde servicii medicale persoanelor asigurate, sub motiv că acestea deţin carduri cu termenul de valabilitate inscripţionat depăşit”, se menționează într-un comunicat remis de CNAS.

Conducerea instituției menționează că aceste carduri „sunt recunoscute drept valabile de Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate timp de doi ani după data de expirare a valabilităţii inscripţionată pe suprafaţa din material plastic”, deoarece certificatele digitale înscrise în cipurile electronice au o valabilitate de 7 ani. În cazul cardurilor emise anterior datei de 31 decembrie 2012, termenul de valabilitate este 31 decembrie 2019.Totodată, CNAS reamintește că noile carduri naţionale de sănătate, care se emit începând cu data de 1 august 2018, au de la început durata de valabilitate de şapte ani, conform aceleiaşi Hotărâri de Guvern.

„Măsura de prelungire a duratei valabilităţii cardurilor permite o economie de circa 270 milioane lei, prin degrevarea bugetului de stat de cheltuielile aferente tipăririi a aproximativ 14,2 milioane de carduri noi în perioada anilor 2018 – 2019, fondurile respective urmând să fie direcționate spre alte cheltuieli din domeniul sănătății publice”, subliniază conducerea Casei.

Totodată, se atrage atenția că acest document este personal şi netransmisibil, unul din rolurile cardului naţional de sănătate fiind acela de a certifica faptul că serviciile medicale decontabile din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FUNASS) au fost efectiv acordate asiguratului respectiv și nu altei/altor persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here