Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat în luna aprilie, 137 controale la agenţi economici din judeţul Buzău, ce au vizat modul în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă. Sancțiunile nu au întârziat să apară, 32 angajatori au fost sancţionaţi, au fost aplicate 41 de amenzi, din care 7 în cuantum de 83.300 lei și au fost date 34 avertismente. Totodată s-au dispus 362 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă.
În ceea ce privește munca nedeclarată, la 15 angajatori au fost depistate 39 persoane fără contracte individuale de muncă sau cu contracte individuale de muncă netransmise în termen la ITM Buzău, în registrul general de evidenţa salariaţilor (REVISAL) sau au fost depistați în timp ce contractul individual de muncă era suspendat.
Amenzi în valoare de 83.300 lei s-au dat pentru nerespectarea timpului de muncă și de odihnă, netransmiterea modificărilor intervenițe în executarea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în termenul stabilit de lege și pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controalele anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here