Anul trecut, peste 400 de buzoieni  au fost depistați de inspectorii de muncă fără acte legale. În ceea ce privește numărul angajatorilor care au plătit la negru angajații, cel puțin cei care au fost prinși de inspectorii de muncă anul trecut,  acesta este de 185.

Potrivit bilanțului Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2018, în județul Buzău munca nedeclarată se manifestă cu preponderență în  construcții, transporturi, prestări de servicii, comerțul organizat și neorganizat, precum cel stradal, în piețe și târguri. Munca la negru este o practică și în  confecții, protecție și pază, alimentație publică, panificație, precum și în sectoare greu accesibile, cum sunt agricultura și exploatările forestiere.

„Vă informăm că Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău primește din ce în ce mai multe sesizări din partea angajaților nemulțumiți de condițiile în care muncesc și de felul în care sunt tratați de angajatori. Pe lângă controalele tematice și campaniile desfășurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, inspectorii de muncă au acordat o atenție deosebită petițiilor înregistrate la inspectorat, petiții ce sunt tot mai multe la adresa angajatorilor buzoieni. Neregulile au fost semnalate fie direct de către persoane care muncesc fără forme legale, fie de rude de-ale acestora. În anul 2018, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău petițiile care vizau aspecte cu privire la nerespectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă au fost repartizate spre soluțio­nare”, a transmis ITM Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here