Specialiştii în horticultură au început încă de anii trecuţi să studieze în ce fel afectează vremea capricioasă culturile. Acum sunt oscilaţii mari de temperatură într-o perioadă în care trebuia să avem zăpadă, iar plantele să intre în repaus. O primă concluzie este aceea că agricultorii vor avea necazuri din cauza dăunătorilor care nu au fost eradicaţi de ger şi zăpadă.

”Aşa cum vedeţi, sunt oscilaţii mari de temperatură, când scăzute, când ridicate, şi au predominat cele ridicate, nu cele specifice acestei perioade. Trebuia să avem covor de zăpadă, plantele să intre în repaus, însă aceste oscilaţii termice nu ajută lumea vegetală ci, dimpotrivă, o dezechilibrează”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Dezvoltare Legumicolă Buzău.

Chiar dacă am fi tentaţi să credem că lipsa zăpezilor şi a gerului cu care am fost obişnuiţi ar aduce numai necazuri, nu este chiar aşa. Un aspect pozitiv este faptul că în această perioadă şi la astfel de temperaturi, culturile din spaţiile protejate se dezvoltă mai repede şi fără aport prea mare de căldură.

”Nu trebuie să intrăm în panică pentru că avem şi părţi pozitive. Aceste temperaturi ridicate favorizează dezvoltarea armonioasă a plantelor care sunt cultivate în spaţii protejate, sere şi solarii, în special legume şi verdeţuri. S-ar putea în primăvara aceasta să avem legume proaspete ceva mai devreme decât în anii trecuţi şi cu cheltuieli ceva mai reduse. Temperaturile ridicate scad preţurile de producţie, pentru că se ştie că încălzirea spaţiilor protejate costă foarte mult”, declară Costel Vânătoru.

În aceste condiţii climatice şi copacii vor intra în vegetaţie mai devreme. Periculos va fi dacă, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, vor fi periaode de ger în lunile în care aceştia înfloresc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here