Câţiva muncitori care lucrau în curtea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au făcut o descoperire spectaculoasă. Ei au găsit într-o groapă pe care o săpau mai multe oseminte umane. Oamenii au încetat imediat lucrul şi au anunţat Poliţia. La faţa locului au ajuns atât poliţişti de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Buzău, cât şi reprezentanţi ai Muzeului Judeţean de istorie şi ai Direcţiei de cultură Buzău.

Potrivit primelor estimări, osemintele datează din Evul Mediu şi provin de la patru persoane. Specialiştii spun că există indicii că ar fi vorba şi despre un copil. Fragmentele de oseminte umane au fost trimise de către oamenii legii la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, pentru a fi expertizate. Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei, ”în contextul unei probleme apărute la instalaţia de alimentare cu apă din reţeaua publică a Centrului Eparhial, o echipă de muncitori a efectuat săpături în zona unde s-a presupus a fi avaria, descoperindu-se mai multe oseminte”. ”Potrivit legii, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a anunţat poliţia, care a preluat osemintele respective, pentru a fi supuse unor expertize de specialitate. Lucrările au fost sistate pe perioada desfăşurării cercetărilor de către instituţiile abilitate”, informează Arhiepiscopia.

Oamenii legii trebuie să descopere acum şi dacă lucrările executate în incinta ansamblului arhiepiscopal se făceau cu respectarea legii, în condiţiile în care obiectivul este inclus în lista monumentelor istorice. Potrivit legislaţiei, săpăturile trebuiau efectuate sub supravegherea unui arheolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here