Persoanele singure și familiile care nu-și pot permite să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea pot cere de la stat ajutor. Acesta constă într-o sumă de bani care să-i ajute să acopere doar o parte din aceste cheltuieli. Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat în fiecare an, până la data de 15 octombrie. Cum în 2017, această dată pică într-o zi de duminică, atunci teoretic, cererile ar putea fi depuse, până pe 16 octombrie.
Ajutorul se dă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței. De el se pot bucura buzoienii, consumatori de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri. Potrivit legislației în vigoare, buzoienii pot primi ajutor de încălzire în cazul energiei termice astfel:
ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 786 de lei;
persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei.
În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană, trebuie să fie de cel mult 615 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ