Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a demarat un exercițiu pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Ieri, în șapte județe ale țării – Brăila, Călărași, Galați, Constanța, Ialomița, Tulcea și Vrancea – între orele 10,00 și 12,00 s-a auzit semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.

În cadrul exercițiului vor fi verificate și fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către populație și autorități. IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „Exercițiu”.

Miercuri, 19 aprilie, exercițiul de alarmare se va desfășura în București și în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ