Foto arhivă ISU Buzău

Vestea morţii prin înec a unui copil de 12 ani în canalul de irigaţii de la marginea satului a zguduit, zilele trecute, întreaga comunitate din Pietroasele. Copilul a fost înmormântat miercuri, după ce trupul său a stat mai multe zile la IML pentru investigaţii. Părinţii lui Marian Biru, din satul Pietroasa Mică, au aflat joi, 16 august, că fiul lor de 12 ani a dispărut în timp ce se afla la scăldat cu alţi copii din sat. Le-a întărit convingerea că băiatului i s-a întâmplat ceva rău vestea că pe unul dintre malurile canalului de irigaţii alimentat din râul Buzău se află hăinuţele şi încălţămintea acestuia. Încă din seara aceleiaşi zile, autorităţile au fost puse în alertă. Un pescar apucase să sune la 112 pentru a le comunica pompierilor că a găsit hainele copilului pe malul canalului de irigaţii. Imediat, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu“ au fost trimise pentru căutarea copilului un echipaj de căutare-salvare cu barcă şi un echipaj SMURD. După ce echipajele au scos copilul din canal, trupul băiatului a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

La scurt timp, apropiaţii familiei îndurerate au început să audă zvonuri conform cărora moartea lui Marian nu ar fi survenit accidental, ci fusese provocată. ”Un băiat de 16 ani din sat cică l-ar fi bătut înainte să-l înece. El l-a tras de pe mal în apă, apoi a fugit. Toată lumea vorbeşte despre treaba asta. Acolo au fost mai mulţi copii, patru sau cinci, care ar putea lămuri multe dacă ar fi întrebaţi de poliţie”, a spus un vecin. Conform acestuia, adolescentul spre care se îndreaptă acuzaţiile sătenilor s-ar fi lăudat unor copii, cu vreo zi înainte, că a visat că trebuie să omoare 50 de oameni.

Speculaţiile oamenilor din Pietroasa Mică au fost încurajate ulterior şi de impresia lăsată de cadavrul copilului, în ziua înmormântării care a avut loc miercuri.

Poliția a înregistrat înecul copilului ca moarte suspectă, însă nu are indicii care că conducă spre varianta unei crime. Există o anchetă în desfășurare, care va lămuri împrejurările în care s-a produs tragedia. Nu este exclusă nicio variantă privind cauza decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.