În perioada 25 aprilie – 1 mai, efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost angrenate în misiuni de menţinere a climatului de siguranţă publică, prin acţiunile derulate urmărindu-se şi asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente la semnalarea oricărui incident sau ori de câte ori situaţia a impus. Zilnic, în cadrul dispozitivelor de siguranţă publică, au acţionat peste 200 de poliţişti. Pentru noaptea de Înviere, efectivele au fost suplimentate, astfel că peste 250 de poliţişti au fost prezenţi pe stradă, inclusiv în zona locaşurilor de cult. Poliţiştii au acţionat pentru prevenirea furturilor din buzunare, genţi ori din autovehicule, precum şi pentru prevenirea altor fapte antisociale ce s-ar fi putut produce în locurile aglomerate. Una dintre priorităţile misiunilor întreprinse de poliţişti în această perioadă a constat în prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zonele de agrement, unde  s-au concentrat aglomerări de persoane.

Poliţiştii din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică au intervenit, în perioada 25 aprilie – 1 mai, la 192 de sesizări primite prin S.N.U.A.U. 112 sau prin alte modalităţi. În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 88 de infracţiuni sesizate, dintre care 26 în flagrant, toate la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 836 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 549 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 155 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 95 la alte acte normative, în valoare totală de aproximativ 400.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 4200 de lei. 198 dintre sancţiunile aplicate conducătorilor auto au fost la regimul legal de viteză, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 195 km/h pe DN 2 E85, în afara localităţii Poşta Câlnău, la volanul maşinii fiind un tânăr de 26 de ani din Galaţi.

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au reţinut în vederea suspendării 125 de permise de conducere, cele mai multe pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a limitelor de viteză maxime admise şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Deşi în această perioadă s-au înregistrat valori ridicate de trafic, în special pe drumurile naţionale, pe raza judeţului Buzău nu s-au produs accidente grave de circulaţie. Începând cu data de 25 aprilie şi până în ziua de 1 Mai, pe raza judeţului Buzău nu s-au înregistrat fapte de tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice sau alte genuri de evenimente grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here