
În weekend, polițiștii buzoieni au întocmit 8 dosare penale pentru infracţiuni comise la regimul circulaţiei pe drumurile publice, majoritatea covârșitoare fiind legate de conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
„Dintre acestea, 7 dosare penale au fost întocmite pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, fiind vorba despre concentraţii alcoolice cu valorile cuprinse între 0,49 şi 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest – 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost înregistrată în cazul unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din Bucureşti, care a fost depistat de poliţişti la volanul unui autoturism pe raza localităţii Săhăteni. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilrii cu exactitate a alcoolemiei.
Alt dosar penal a fost întocmit de poliţişti pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.” , se menționează într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al IPJ Buzău.