foto arhivă

Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, au reţinut pentru 24 de ore, patru persoane, din Buzău, cercetate pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

Cu doar câteva ore înainte, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, din Calvini şi Cislău, au fost implicate într-un conflict spontan, pe o stradă din municipiul Buzău.

La faţa locului au fost direcţionate echipaje de poliţie şi jandarmi, care au intervenit şi au aplanat starea conflictuală, ulterior persoanele fiind conduse la sediul poliţiei în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii buzoieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor pentru luarea unor măsuri preventive., precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.