ec. Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean de Urgență

Directorul celei mai mari unități spitalicești, Claudiu Damian, a cerut public și autorităților competente închiderea unităților de învățământ încă de acum două săptămâni, după ce a constatat că există o mare presiune pe Spitalul Județean, pe fondul numeroaselor îmbolnăviri de COVID și a cazurilor necontenite de bolnavi aflați în stare gravă după infectarea cu coronavirus. 

Luni, la propunerea DSP și a directorilor de spitale, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, for care ar trebui să aibă independență, mai ales în situații critice, în fața căreia, de fapt, suntem, a decis închiderea tuturor unităților de învățământ din municipiul Buzău și din alte comunități unde rata de infectare era de peste 7.5 cazuri de COVID la mia de locuitori. 

Decizia a fost dată peste cap de intervenția conducerii Ministerului Educației, care a opinat că hotărârea de la Buzău este ilegală, fapt care a atras abrogarea hotărârii inițiale.

Iată că, la doar câteva zile, din aceleași motive eidemiologice, la îndemnul președintelui Klaus Iohannis, toate unitățile de învățământ urmează să se închidă, (abia!!!) începând de luni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.