Ieri, conducerea Asociației Municipiilor din România, reprezentată de primarul municipiului Cluj-Napoca (președinte), primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (președinte executiv), primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Árpád András Antal, primarul municipiului Alba-Iulia, Gabriel Pleșa, și directorul general al AMR, Constantin Mitache, au avut o discuție cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, secretarul de stat Bogdan Balanișcu și președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Lóránd Árpád Fülöp. Azi, șeful Palatului Comunal a ținut să evidențieze, pe pagina sa de facebook, problemele și propunerile pe care le-a ridicat în cadrul întâlnirii.
“În cuvântul meu, am susținut și finanțarea de către Administrația Fondului pentru Mediu, a panourilor pentru apă caldă, alături de panourile fotovoltaice, în același timp să fie finanțată de guvern și furnizarea de echipamente și tehnologii în domeniul gestiunii selective a deșeurilor, astfel încât să ne atingem țintele de 55%, grad de reciclare.De asemenea, am insistat să existe o strategie națională privind gestiunea apelor provenite din ploi, zăpezi și de la stațiile de epurare.
Unul din puncte a fost legat de descurajarea achiziționării de autoturisme care poluează foarte mult. În ultimii 4 ani s-au înmatriculat, la nivel național, peste 1 milion de mașini mai vechi de 8 ani.
Am încredere că actualul guvern va ține cont și de părerile primarilor din țară, în viziunea de dezvoltare a României.” , a declarat ediul-șef.