Ionela Bianca Vuțoiu, elevă în anul I de studiu la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, încurajează alți tineri să aleagă o carieră în acest domeniu.
„Acomodarea cu mediul militar nu a fost nici grea, dar nici ușoară. Știam că odată ce pășesc pe poarta unității trebuie să las în urma stilul de viață cu care am fost obișnuită în mediul civil și că aici trebuie să iau totul în serios și să respect regulile acestui sistem.
Cariera militară înseamnă mai mult decât un loc de muncă. Ea aduce multe satisfacții, chiar dacă implică și sacrificii. Sunt mândră că fac parte din acest sistem și port cu mândrie uniforma militară. Îi sfătuiesc pe toți cei care își doresc să facă ceva cu adevărat măreț, să aleagă aceasta carieră!” , spune tânăra elevă.
„Dacă și tu ai hotărât că vrei să faci parte din corpul maiștrilor militari și al subofițerilor din Forțelor Aeriene, mergi la Biroul informare recrutare din cadrul centrului militar de care aparții cu domiciliul și alege Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” pe fișa de înscriere.” , este îndemnul reprezentanților școlii militare.
Foto: Cristian Drăgulescu