Oficialii Prefecturii anunță că pe 28 aprilie va începe distribuirea produselor alimentare, tranșa a patra, prin Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate către toate cele 87 de UAT-uri de pe raza județului Buzău, urmând ca operațiunea să fie finalizată până pe data de 5 mai 2022.

„Pachetele vor conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve de carne de vită și porc, pate, compot și gem. La nivelul județului Buzău vor fi distribuite 46.325 de pachete, prin intermediul primăriilor. Beneficiarii acestor ajutoare sunt familiile și persoanele singure beneficiare de venit minim garantat, acordat în baza legii 416/2001, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente de alte situații asemănătoare și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care locuiesc în așezările informale, pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al UAT-urilor. Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate se derulează din anul 2018.” , precizează Biroul de Presă al Prefecturii Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.