2014 a fost un an greu pentru pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.
Ei au avut de lichidat mai multe incendii decât în anul 2013, creșterea acestor cazuri fiind semnificativă.
Astfel, în 2014, pompierii au acționat pentru stingerea a aproape 340 de incendii, au acordat asistență unui număr de 108 persoane, dar au intervenit și în altfel de situații.
Pe timpul intervenţiilor, pompierii au salvat 24 persoane, din care 19 adulţi, 5 copii şi au salvat din flăcări bunuri estimate la peste aproape 40 de milioane de lei.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul incendiilor la locuinţe a crescut la Buzău cu 53,76 %, de la 144 intervenţii în anul 2013 faţă de 237 intervenţii în anul 2014.
De asemenea, numărul incendiilor generate de acţiuni intenţionate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut a înregistrat o creştere, respectiv de la 16 în anul 2013 la 19 în anul 2014.
Din totalul incendiilor care au avut loc la proprietăţi individuale, 176 incendii (74,09%), au avut loc în mediul rural şi 61 incendii (25,91%) în mediul urban.
Principalele cauze de incendiu după împrejurare, au fost: instalaţiile electrice defecte sau improvizate care au provocat 58 situaţii, fumatul 21 situaţii, acţiunile intenţionate 19 situaţii, mijloacele de încălzire defecte improvizate sau lăsate în funcţiune nesupravegheate 19 situaţii, burlan, coş de fum defect sau necurăţat 65 situaţii, focul deschis în spaţii deschise 12 situaţii; jocul copiilor cu focul 7 situaţii, sudură 2 situaţii. autoaprindere 2 situaţii și scurgeri de produse inflamabile 3 cazuri.