După două zile de grătare încinse, muzică lăutărească sau populară, lecții de gătit în aer liber de la maeștrii în artă culinară, în această seară se trage cortina peste cel mai mare festival al toamnei pe meleaguri buzoiene: festivalul cârnaților de Pleșcoi. Organizată de Casa Matei, primăria Berca și Consiliul Județean, manifestarea este după cum însuși președintele CJ, Cristi Bîgiu declara la deschidere, prilej de a ne mândri cu un produs care a primit certificat de marcă înregistrată și este recunoscut peste granițe. Totodată cei care vin la acest festival, spunea președintele Cristi Bîgiu, pot admira peisajul, pot vizita împrejurimile, deloc de neglijat, referindu-se la Vulcanii Noroioși. Șeful administrației buzoiene a mai adăugat că festivalul asemeni altor manifestări de gen trebuie să aducă bucurie în sufletele oamenilor. Cât despre cel căruia i s-a dedicat un festival, adică cârnatul de Pleșcoi ce se poate spune? Se poate consuma crud sau la gratar, cu mamaliguta ori cu paine dar musai dupa ce l-ai mancat trebuie sa te racoresti cu un pahar de vin ori bere, după gust. E subtirel si foarte condimentat si are un miros de-ti lasa gura apa.Asa poate fi descris Carnatul de Plescoi – prima marca traditională   înregistrată în Romania. Din 2008 în fiecare an, toamna, cârnatul de Pleșcoi e în centrul atenției în localitatea Berca de unde provine rețeta originală. Carnatul de Plescoi e un aliment chinuit de vreme ce pana ajunge in stadiul de consum trece prin vreo suta de ore de fabricatie. Compozitia are la baza carnea de oaie si vita intr-o proportie bine determinata. Unul din secretele gustului aparte al carnatilor este macerarea carnii. Aceasta taina vine din vremuri imemoriale.  Legendele spun ca hunii in vremea invaziilor obisnuiau  sa-si pastreze carnea sub sa. De acolo carnea imprumuta sare din transpiratia animalului si asa rezista o vreme indelungata. Explicatia pe care o dau cunoscătorii din zilele noastre e alta. Născut și crescut în Berca, unul dintre renumiții maeștri bucătari spune că explicația gustului atât de bun al cărnii vine de la sol. Aici,la curbura Carpaților, pământul este saraturos iar carnea mioarelor este putin sarata, mai suculenta si mai frageda. Chef  Horia Vârlan: ” moșnenii în luptele lor au întâlnit  tătari , turci,de acolo au învățat rețetele astea că și în zonă se prepară babic, dar și cea mai bună pastramă. Cârnații de Pleșcoi sunt asimilați de la turci ca și pastrama”. Oricât ai încerca să-i convingi pe măcelari să-ți dezvăluie rețeta , nu se lasă înduplecați. Spun că e chestie de mândrie locală. La festinul culinar de la Berca nu puteau lipsi controversele.Născut prin părțile Bărăganului,la câmpie, mai exact la Slobozia, poetul Mircea Dinescu a contrazis tot ce era credință despre cârnatul de Pleșcoi: materia primă. Mircea Dinescu:” am furat-o dintr-o carte veche de bucate și nu corespunde cu cea de aici, vechii cârnați de Ple;coi din ce-am citit eu erau făcuți cu carne de capră și capre nu prea mai sunt pe aici le-a dispărut sămânța în zona asta a Buzăului drept pentru care se face din berbec cu vită”. Pe grătarele încinse pastrama, cârnații și micii  sfârâiau de zor aruncând  în aer un damf de-ți lăsa gura apă. Simona Tănase, organizatorul festivalului ajuns la a 5-a ediției ne-a spus că: „oamenii au nevoie să se distreze trebuie să uităm răutatea , criză e peste tot dar dacă avem în suflet bucurie trecem peste toate” Buzaul se remarca între județele țării cu tuica de pruna, carnatii de Plescoi si covrigii pentru care a obtinut denumire inregistrata , ceea ce inseamna ca nici un alt producator nu va putea folosi abuziv aceste etichete ca sa induca in eroare consumatorii. De asemenea produsele buzoiene omologate vor putea fi promovate si vandute oriunde in Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.