Poliţiştii buzoieni au desfăşurat 81 de acţiuni şi controale pe raza localităţilor urbane şi în mediul rural, în vederea reducerii riscului încălcării normelor legale în domeniul ordinii publice şi al circulaţiei rutiere în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Au fost angrenaţi 370 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, proximitate, poliţie rutieră, precum şi poliţiştii Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, activităţile preventive fiind completate de acţiunile de combatere. Poliţiştii au efectuat verificări la 217 licee şi şcoli generale din judeţ şi în 196 de societăţi comerciale şi au aplicat 548 de sancţiuni contravenţionale.

Poliţiştii au depistat 66 de elevi care absentau de la cursuri, 48 dintre aceştia fiind depistaţi în mediul urban, iar 18 în mediul rural.  Poliţiştii rutieri care au acţionat în zona unităţilor de învăţământ au reţinut în vederea suspendării 27 permise de conducere, majoritatea pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea pietonală şi a semnificaţiei culorii roşii a semafoarelor electrice.  În această perioadă, au fost „reactivate” patrulele şcolare în municipiul Buzău şi au fost intensificate lecţiile de educaţie rutieră „predate” de poliţişti în cadrul unor licee şi şcoli generale din Buzău şi Rm. Sărat. Recomandările adresate de poliţişti în cadrul întâlnirilor cu elevii au vizat şi regulile de care trebuie să ţină cont pentru a nu intra în anturajul persoanelor certate cu legea sau a nu deveni victime ale acestora.

Aceleaşi obiective au fost vizate şi de caravana preventivă, formată din poliţişti de la Serviciul Rutier şi Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, care s-a deplasat joi dimineaţă pe raza comunei Costeşti şi a discutat cu 125 de elevi, elevii cei mai implicaţi în dezbateri fiind răsplătiţi cu „legitimaţii” de „Poliţist pentru o zi” şi orare şcolare cu recomandări rutiere .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.