Buzoianul Costică Maroleanu are 55 de ani şi trăieşte umilinţe greu de descris după ce, de mai bine de un an a ajuns în atenţia publică. La sfârşitul anului 2014 i-a fost amputat penisul ca urmare a unei infecţii cauzate de tratamentul din Spitalul Judeţean. Omul a vrut ca cei vinovaţi să plătească, însă nici până azi nu se ştie cine a greşit. Avocata bărbatului a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu un malpraxis pe care nici până în ziua de astăzi nu se ştie cine l-a săvârşit. Ancheta a scos la iveala nereguli grave în felul în care a fost tratat pacientul. Doctorii ar fi sesizat prea târziu problemele pacientului şi au intervenit târziu.
„Deciziile terapeutice sunt luate de multe ori prin consulturi telefonice, menţionate ca atare în foaia de observaţie, iar evoluţia locală gravă nu este stipulată, pacientul fiind victima perioadei de Sărbători„, se arată în raportul întocmit de expertul Mircea Penescu. Penescu este doctor în ştiinţe medicale şi specialist în nefrologie. Expertul a stabilit că, dupa ce pacientului i-a fost scoasă sonda urinară, cei care l-au tratat au examinat superficial pacientul şi au sesizat prea târziu complicaţiile. In plus, unele consultaţii s-au dat la telefon, fără ca medicul să vadă personal bolnavul. Totodata, în fişele de observaţie procedurile erau consemnate laconic. In final, pacientul a fost programat foarte târziu şi pentru un consult urologic, spun experţii. Şi după multe zile de suferinţă, omul s-a dus la alt spital, unde medicii au fost nevoiţi să ia decizia radicală: amputarea penisului.
După un an de anchetă, comisia DSP pentru cazurile de malpraxis a dat un răspuns care, susţine avocatul pacientului, nu respectă legea.
Bărbatul vrea acum să îi dea în judecată pe cei care au greşit şi cere Spitalului Judeţean despăgubiri de o jumătate de milion de euro. Până va obţine însă despăgubirile morale solicitate, Maroleanu trăieşte zi de zi cu glumele pline de venin ale oamenilor din jur care fie îi oferă ca unui invalid locul în mijloacele de transport în comun , fie îl întreabă dacă şi-a schimbat cifra din CNP care reprezintă sexul.