Prefectura Buzău a dat aviz de legalitate hotărârii Consiliului Local Municipal prin care s-a aprobat o nouă organigramă după care va funcţiona Primăria astfel că şefii municipalităţii pot da start angajărilor, blocate din toamna anului trecut.  „După ce am obţinut şi avizul Instituţiei Prefecturii, avizul de legalitate, săptămâna trecută, începând din 15 mai să începem procedurile de angajare, procedurile de ocupare a celor peste 140 de posturi libere din Primăria Buzău şi a celor 75 la sută din posturile de conducere vacante”, a declarat primarul Buzăului, Constantin Toma.
În prezent, criza cea mai acută de personal se înregistrează la Compartimentul Juridic. Acum mai sunt doar doi specialişti care reprezintă Primărie în peste 500 de procese și încearcă să soluționeze cele 700 de cazuri de retrocedări. ”Datorită lipsei de jurişti, am ajuns la o situaţie aproape imposibilă. Avem 566  de dosare la diferite instanţe din Buzău şi din alte oraşe în care trebuie să ne apărăm doar cu doi jurişti. Aceiaşi doi jurişti trebuie să rezolve şi cele 698 de dosare nesoluţionate pe Legea 10/2001, cea a restituirilor, dosare care zac în Primăria Buzău de mai bine de 15 ani. Sunt probleme foarte grave datorate tot blocajului acestei organigrame. Blocaj artificial, este părerea mea personală”, spune primarul Buzăului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here