Prefectura Buzău a finalizat verificările la listele electorale permanente aşa cum a solicitat Ministerul Administraţiei şi Internelor. Potrivit subprefectului judeţului Alecu Vasile : ” la nivelul judeţului s-au înregistrat 10422 de incidente, în sensul celor 9 situaţii supuse verificărilor. Cele mai multe dintre ecestea sunt cele care fac referire la persoane ale căror acte de identitate erau expirate la data de 10 iulie : 9251, ca pondere urmează cei care au domiciliul în afara graniţelor : 568 de persoane dar şi persoane decedate : 325. Situaţia a fost transmisă MAI unde se centralizează toate verificările din ţară”. Subprefectul judeţului a mai precizat pentru Jurnalul de Buzău că la nivelul judeţului nu au fost raportate situaţii de genul celor din comuna vrânceană Suraia unde există suspiciuni că câteva sute de persoane ar fi votat şi cu urna mobilă, adică pe liste suplimentare, dar şi pe listele electorale permanente.