PSDOrganizaţiile PSD  vor fi analizate în detaliu de săptămâna viitoare, a decis astăzi Comitetul Executiv Naţional al partidului, care a mandat Biroul Permanent Naţional în acest sens. „Comitetul Executiv Naţional a dat Biroului Permanent, care se va întâlni marţi, pentru că luni sunt plecat din ţară, mandatul de a analiza fiecare organizaţie în parte şi de a lua şi măsurile organizatorice acolo unde rezultatele nu au fost aşa cum ni le doream”, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul CExN. Acesta a confirmat că au existat şi reproşuri. „Da, dar reproşurile le fac totdeauna numai în interior. Eu sunt liderul PSD.  Când am nemulţumiri le spun lor, nu la presă”, a afirmat preşedintele social-democraţilor. Comitetul Executiv Naţional a decis, în şedinţă, desemnarea senatorului Petru Filip, care a venit de la PDL înaintea alegerilor locale, în funcţia de secretar executiv al Partidului Social Democrat. „Dl Petru Filip a fost mulţi ani primarul Oradei şi ne va sprijini alături de departamentul nostru de administraţie”, a spus Victor Ponta. Întrebat dacă va primi în PSD parlamentari „gen Sorina Plăcintă”, Victor Ponta a spus: „De principiu nu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here