Infirmierele, brancardierii și alți angajați din Spitalul Județean Buzău, care în luna aprilie, s-au trezit cu salarii dimunuate, își vor recupera banii. Este vorba de 330 de salariați care au plecat acasă cu mai puțini bani, dar care vor primi în schimb ceea ce au pierdut, sub forma unor stimulente.  După ce angajaţii din sistemul sanitar au ieşit în stradă, Guvernul a îndreptat nedreptățile, printr-o ordonanță, aplicabilă de luna aceasta. Așa că luna aprilie rămânea descoperită.

Pentru ca salariații din sănătate afectați să nu rămână cu paguba, conducerea Spitalului Județean a solicitat Consiliului Județean acordarea unor stimulente. Acestea ar trebui să acopere tot ce au pierdut la salariu circa 330 de angajați ai spitalului, adică sume cuprinse între 60 și 1.400 de lei.

Un proiect care prevede reglementarea acestei situații prin acordarea unor stimulente va fi votat în ședința de astăzi a Consiliului Județean Buzău. Suma necesară pentru a acoperi tot ce au pierdut infirmierele, brancardierii şi alţi salariaţi ai spitalului se ridică la 125 de mii de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here