politistAngajaţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor primi încă opt procente la salariu de la 1 decembrie, în contextul în care banii de echipamente au venit fragmentat şi cu mai bine de un an întârziere.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a avut de plătit importante sume restante. De la datoriile către proprii angajaţi până la cele faţă de alte instituţii ale statului.

Mircea Duşa spune însă că de la 1 decembrie, angajaţii MAI ar trebui să încaseze mai mulţi bani. „Se vor indexa salariile cu 7,8 procente de la 1 decembrie pentru a reîntregi salariile oamenilor„, a spus Duşa.

Asta în contextul în care numărul de angajaţi a fost suplimentat odată cu integrarea în câmpul muncii a absolvenţilor academiei de poliţie. Ministerul Administraţiei şi Internelor a rămas anul acesta fără bani în mai multe rânduri.

Sistemul informatic al poliţiei a cedat pentru că nu au fost prevăzuţi banii pentru întreţinere, datoriile către IML ajunseseră la scadenţă, iar angajaţii şi-au primit banii pe echipamente cu un an întârziere.

La ultima rectificare bugetară MAI a primit bani în plus, pentru prima dată în ultimii trei ani. Creşterea salarială din decembrie este a doua etapă de creştere prin care bugetarilor li se măresc lefurile până la nivelul anterior scăderii cu 25%, în 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here