Încep lucrările de reabilitare a clădirii Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Anunțul a fost făcut de către inițiatorul proiectului, deputatul buzoian Marcel Ciolacu. Clădirea Colegiului „Mihai Eminescu” din Buzău se degradase sub povara timpului și a lipsei unor reparații capitale. Salvarea monumentului istoric a venit chiar din partea unui fost elev, este vorba despre deputatul Marcel Ciolacu, absolvent al C.N.  „Mihai Eminescu” și susținător al proiectului de reabilitare în valoare de aproape șase milioane de euro.

”Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Buzău va fi reabilitat în întregime!
Aceste imagini vor fi istorie, iar această bijuterie arhitecturală va prinde din nou culoare și viață. Este prima oară în cei 100 de ani de existență când se face un proiect prin care această clădire monument istoric să fie complet consolidată și modernizată.
Am obținut toate autorizațiile, astfel încât constructorul se poate apuca de treabă. Lucrările vor fi finalizate în 2020 și costă aproape 6 milioane de euro, bani pe care îi primim de la Guvern prin programul PNDL 2.
Era timpul să redăm noblețea acestei clădiri monumentale cu care ne mândrim atât de mult!
Și da, este și un proiect de suflet pentru că aici am învățat și eu, dar și Andi Cristea – buzoianul nostru pe care vrem să îl trimitem să ne reprezinte în Parlamentul European”, a spus deputatul Marcel Ciolacu.

1 1 2 4 57504356 805166776506276 6033737097288876032 n

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here