Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Buzău au directori cu acte-n regulă. Concursurile pentru ocuparea funcției de conducere s-au încheiat și și-au aflat câștigătorii. Este vorba despre postul de manager al Centrului de Cultură şi Artă, funcţie adjudecată de Ion Oancea, cel care ocupa postul prin delegaţie, şi despre postul de manager al Muzeului Jude­ţean, adjudecat de Daniel Costache, cel care, până acum, ocupa funcţia de adjunct. Ion Oancea a promovat concursul cu punctajul final de 8,10, iar Daniel Costache a obţinut nota finală 9,03.

Tot luna aceasta s-a încheiat şi concursul pentru funcţia de director al Teatrului „G. Ciprian”, câştigat de Gina Chivulescu (8,12 puncte) în faţa lui Dan Marius Zarafescu, directorul adjunct al Teatrului NOTTARA (7,66 puncte).

Concursul pentru conducerea celei de a patra instituţii de cultură aflată în subordinea Consiliului Jude­ţean, Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, va fi reprogramat după ce ambii candidaţi au fost respinşi. Este vorba despre Sorin Burlacu şi Iulia Irimia, care, potrivit comisie de organizare a concursului, în faza de selecţie a dosarelor, nu au respectat cerinţele obligatorii legate de conţinutul dosarelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here