Peste 300 de licee vor avea finanțări prin proiectul Romania Secondary Education Project (ROSE) începând cu luna septembrie.

Ministrul Educaţiei a precizat că: ” în septembrie, la începutul școlii, să existe minimum 300 de licee care să aibă deja acele finanțări din cele 1.200, deci o treime, să aibă finanțările necesare programelor care să conducă sau să ajute la evitarea părăsirii timpurii sau alte lucruri de acest gen. Ca să le avem, contează mult pentru mine să fie vizibili pașii, să știm când aplicăm, să fie transparentă, care este lista de școli, care sunt criteriile. Toate lucrurile acestea creează un spațiu de încredere, că până la urmă sunt resurse multe și am speranța că aceste resurse, fiind transparente, vom avea șanse să fie un beneficiu la sfârșit cât mai puternic”.

Ministrul Educaţiei a mai spus că a decis să fie făcute publice datele privind testele naționale și cele legate de bacalaureat din ultimii cinci ani: „Voi pune datele pe ultimii 5 ani asociate testelor naționale, datele legate de bacalaureat și interpretarea lor. Datele de acolo reflectă modul cosmetizat în care s-au comunicat rezultatele. Ajungem până la urmă într-o situație neplăcută, că nu știm clar ce fel de intervenții trebuie să avem pentru a avea rezultate”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here