imagesCA00TXXP1Edilul şef al muncipiului Buzău salută decizia adoptată ieri în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind reconfigurarea sistemului de ordine publică. Constantin Boşcodeală apreciază că : „este utilă această redistribuire a forţelor de ordine publică şi asta pentru că reclamaţiile pe care le fac cetăţenii se referă în majoritatea lor la măsurile de ordine publică, la amenzile pentru parcări ilegale”. În prezent, spune şeful din Palatul Comunal : „şi la Poliţia Muncipiului şi la Poliţia Locală sunt structuri care au acelaşi obiect de activitate: ordine publică şi circulaţie. Cu toate astea, cei de la Poliţia Locală nu au aceleaşi drepturi ca ceilalţi, de la municipiu, deşi au aceleaşi misiuni. Mă refer la norma de hrană pe care cei de la Poliţia locală nu o au, la salariul de încadrare care este mult mai mic. Reconfigurarea ar putea duce şi la unificarea drepturilor pe care poliţiştii le au aşa încât să nu mai existe diferenţe majore între ei”. Ieri în şedinţa CSAT a fost aprobată concepţia de reconfigurare a sistemului de ordine publică prin transferul de personal şi responsabilităţi în coordonarea administraţiei locale. Guvernul României va adopta, se arată într-un comunicat de presă al administraţiei prezidenţiale, legislaţia necesară pentru transferul de responsabilitate în domeniul ordinii publice şi circulaţiei rutiere de la Poliţia Naţională la Poliţia Locală pentru a creşte eficienţa acţiunilor de pe teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here