Primarul  municipiului, Constantin Boșcodeală, se dă pe net. După ce în alegerile trecute și-a făcut campanie electorală prin mijloacele deja știute, pentru alegerile din 10 iunie, Boșcodeală a apelat și la alte mijloace. Și-a făcut un website dar și cont pe facebook.

Printr-o scrisoare trimisă către jurnalişti Boşcodeală ne destăinuie că apelat la aceste mijloace de comunicare după ce, în ultimii ani, presa on-line a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, pe de-o parte, iar dialogul cu cetățenii este mult mai accesibil pe site-urile de socializare, pe de altă parte.

“Când a fost lansat primul ziar exclusiv on-line, internetul era considerat neatrăgător de marile cotidiane, implicit de presa locală. Între timp, situația s-a schimbat radical.  Internetul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare spectaculoasă, iar numărul utilizatorilor e tot mai mare. În aceste condiții, presa pe Internet a început să crească tot mai mult. Cititorul este tot mai mult atras de ziarele on-line datorită posibilităților multiple ale acestora față de presa scrisă: conținut original, fotografii, arhive, posibilități de participare a utilizatorilor, navigare facilă, forum, posibilități de a-ți spune părerea și a comenta din postura de anonim. Și încă un amănunt, deloc de neglijat: gratuitatea informației.

Numărul tot mai mare de utilizatori de internet și publicitatea în creștere din acest spațiu au determinat apariția unor publicații on-line, iar  ziarele scrise să acorde tot mai multă atenție domeniului on-line. Provocarea viitorului va fi însă o combinare a presei scrise cu presa video și cea electronică. Asemenea transformări vor trebui acceptate și de  oamenii politici și reprezentanții din administrație, care vor fi nevoiți să-și adapteze mesajul către public la noile realități informatice.

În urmă cu 16 ani, când am intrat eu în politică, singurul mod prin care puteai să stai de vorbă cu oamenii era să mergi pe stradă, prin cartiere, printre blocurile din Buzău. Acolo puteai să ai un dialog adevărat cu cetățenii. Acolo erau locurile unde crescusem, erau lucrurile pe care le ştiam din copilărie. Şi aşa fusesem crescut, în spiritul respectului pentru oameni. Dacă vrei să rezolvi ceva cu un om, trebuie să te duci să vorbeşti cu el, faţă în faţă, ca între bărbaţi. Aşa am învăţat să fac politică, aşa am ajuns primar. Aşa se făcea atunci. Lucrurile au evoluat şi lumea s-a schimbat. Ca să vorbeşti cu un om acum, uneori, e suficient să iei un calculator, un laptop, o tabletă sau un smartphone şi să te conectezi la internet. Şi ca primar, eu trebuie sa fiu mereu acolo unde sunt oamenii. În ultimii ani am încercat în limita timpului disponibil să vă stau la dispoziţie şi prin acest mijloc de comunicare, drept mărturie fiind sutele de răspunsuri oferite cetăţenilor prin intermediul site-ului www.domnuleprimar.ro

Aşa că, iată-mă pe internet stimați jurnaliști, gata să postez informații pe propriul site, www.boscodeala.ro sau pe Facebook, www.facebook.com/constantinboscodeala  și oriunde altundeva veţi dori să stăm de vorbă în mediul virtual.

Primarul municipiului Buzău, dr. ing. Constantin Boșcodeală”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.