Numărul de cereri depuse de buzoieni la RAM în vederea debranşării arată că anunţata majorare a preţului la gigacalorie la nivel naţional, le dă furori locuitorilor municipiului. De la sfărşitul lunii aprilie până pe 1 iulie au fost depuse la RAM 300 de cereri. Potrivit directorului Regiei, Constantin Tacea, cererile arată doar intenţiile de a se debranşa, este însă posibil ca acestea să nu se finalizeze.” S-a discutat cu asociaţiile de proprietari varianta contorizării individuale şi cred că mulţi vor reflecta asupra acestei posibilităţi, astfel că numărul de cereri de debranşare este posibil să scadă. Oamenii au intrat în panică din cauza campaniei la nivel naţional făcute pe posturile de televiziune privind creşterea preţului gigacaloriei, creşteri care în anumite judeţe chiar sperie populaţia”, a declarat directorul RAM, Constantin Tacea. În acest moment la Buzău beneficiază de încălzire centralizată 18700 de proprietari dintr-un total de 34 de mii de apartamente câte au fost racordate iniţial la CET. Directorul RAm spune că în acest moment Buzăul este pe locul 4 în ţară ca număr de beneficiari ai sstemului de încălzire centralizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here