Are 350 de locuri, condiţii de invidiat  iar patrupedele aduse aici beneficiază de un program zilnic de instrucţie în lesă. Noul padoc deschis la Buzău ar putea strânge însă doar o parte din câinii de pe străzile oraşului. Totodată este şi cel mai bun loc de unde un iubitor de animale îşi poate alege companionul pentru că are timp să-l plimbe în curtea adăpostului şi să se împrietenească cu el.

Societatea care administrează parcurile şi spaţiile verzi din Buzău a investit 8 miliarde de lei vechi ca să construiască la marginea oraşului un padoc pentru câinii comunitari. Adăpostul este proiectat să asigure confortul patrupedelor dar şi să-i ferească pe localnici de mirosurile unui astfel de aşezământ. Padocul a fost deja populat iar noii locatari par să fie mulţumiţi. Apa li se schimbă la câteva ore, iar jgheabul în care îşi primesc hrana este permanent plin. Îngrijitorii mai trebuie însă să facă şi altecva decât să le spele boxele, şi anume să-i plimbe prin parcul special amenajat pentru antrenament.
Nea Florică,îngrijitorul de la padoc spune că:” îi scot să-i plimb, să nu mai fie agresivi, să se urce în maşină mai uşor cînd or fi adoptaţi să se obişnuiască cu lesa”. Medicul veterinar care se ocupă de sănătatea câinilor speră că tot mai puţini vor ajunge să fie eutanasiaţi şi tot mai mulţi adoptaţi.
În Buzău mai există un adăpost de 120 de locuri pentru câinii comunitari care s-a dovedit a fi neîncăpător.La această oră pe străzile oraşului sunt liberi peste doua mii de câini comunitari. În urmă cu câteva luni , un buzoian a fost atacat împreună cu cei doi copii ai săi pe stradă, de o haită de 20 de câini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.