Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, un proiect de lege prin care consiliile locale pot adopta hotărâri în anumite domenii cu majoritate simplă şi nu cu majoritatea consilierilor în funcţie, propunerea de act normativ urmând să fie analizată de Senat. Potrivit proiectului de lege, iniţiat de şase deputaţi, „consiliul local adoptă hotărâri cu majoritate simplă (jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenţi la şedinţă – n.r.)”. În proiect se mai arată că se vor adopta cu votul majorităţii consilierilor în funcţie doar hotărârile care ţin de bugetul local, contracte de împrumuturi, impozite şi taxe locale, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine. „Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret”, se mai arată în proiectul de lege.

După adoptarea tacită de către Cameră, proiectul va fi analizat de Senat, care este for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here