Un proiect aprobat de consilierii locali aduce noi reguli pentru buzoienii care vor să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire. Practic, municipiul Buzău este acum împărțit în două zone: una în care abonații sunt deserviți de un sistem centralizat, alta în care căldura este asigurată de un sistem autonom. Pornind de la această situație, se va reproiecta sistemul de alimentare cu apă caldă și căldură în oraș.
„Acest studiu ne permite să trecem, anul viitor, la o nouă etapă, proiectare şi execuţie. De anul viitor. Deci, nu de acum, în niciun caz. După ce se va închide căldura, la sfârşitul lui aprilie, începutul lui mai, la anul, vom putea discuta despre aplicarea acestui studiu astfel încît sistemul să funcţioneze. Sunt foarte mulţumit anul acesta că într-un timp extrem de scurt, avem sistem centralizat funcţional. Nu ca la Bucureşti, de exemplu, unde situaţia este dezastruoasă. Deci am reuşit într-un timp scurt să avem căldură în oraş ceea ce este extraordinar. Şi cu o sumă mică. RAM nu mai poate să fie în această poveste. Este un faliment nedeclarat la această societate,” a spus primarul Constantin Toma.

Cu toate că studiul adoptat prevede o procedură de debranșare prin întocmirea unui dosar cu multe aprobări, directorul RAM spune că de fapt orice locatar se poate debranșa doar cu o cerere. „Dreptul de a interveni al RAM este până la branşament. De acolo, în interior, este decizia proprietarilor. Noi, cu această hotărâre CLM, dăm dreptul RAM să decidă dacă vrea Regia sau nu să debranşeze anumite locuinţe. Cum să vrea Regia să se debranşeze când ea vrea să trăiască. Deşi e în moarte clinică. Dar, cu toate acestea, vrea să trăiască în continuare,” a explicat directorul RAM Buzău, Aurel Gubandru.

Pe de altă parte, compania de termoficare a fost criticată pentru că intenționează să îi debranșeze forțat pe unii locatari rămași în imobilele în care majoritatea este deconectată de la rețea.

Directorul RAM Buzău a admis că studiul adoptat este fără urmări, întrucât evoluția debranșărilor va influența foarte mult situația din teren. În ultimul an, s-au deconectat de la rețeaua centralizată 34,5 % din totalul abonaților. Dacă debranșările vor continua, situația va fi într-o dinamică permanentă, care va schimba și concluziile studiului adoptat de consilieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here